Capitolul XXXV - The Mansion

Viata mea se transorma intr-un dezastru. Ma luptam cu sufletul meu care isi lua zborul spre o alta lume. Negrul ma inconjura si ma facea sa ma simt slaba , dar in acelasi timp in siguranta. Parca eram o pasare care pasea spre libertate , spre un loc mai bun. Stiti acea senzatie din motagne-russe  , cand caruselul urca pana la cer si simti adrenalina? Acel nod in stomac care nu vrea sa te mai paraseasca. Cand sti ca o sa cazi in gol … asa ma simteam eu atunci. Posibil de trei ori mai rau. Ceva se rupea in mine. Ceva ce ar fi trebuit sa ramana acolo. O durere insuportabila imi strabatea trupul. Nu eram moarta , nu eram nici vie. Insa stiam ce cautam acolo : Harry. Trebuia sa il gasesc , sa il salvez. Trebuia sa fac tot posibilul. Daca nu reuseam , eram hotarata sa raman cu el acolo.

Cadeam , parca pentru totdeauna in gol. Incercam sa gasesc speranta , sa pot sa prind o mana salvatoare. Dar tentacule de intuneric se napusteau amenintatoare asupra mea , impingandu-ma jos … cat mai jos. Voiam sa tip , sa ma auda cineva. Dar eram singura , fara vlaga , moarta sau vie. Valuri de negru imi stropeau fata palida si trista. Daca acolo ramaneam pe vecie? Daca ala era defapt taramul de dincolo si unde ma aduse pe mine mama era doar un fel de acoperire? Imi  repetam in gand scopul meu acolo , il repetam si il repetam , dar nu ma ajuta. Unde erau ceilalti? Venisera cu mine , nu? Ever Danielle Rose! Wake the fuck up! This is like a dream! You can do anything you want here!

Cand tentaculele erau gata sa ma apuce , am tipat “Dispareti!”. Si au disparut.

“Du-ma la prietenii mei!”am strigat din nou.

Se pare ca acea chestie m-a auzit , dar nu mi-a placut felul in care mi-a indeplinit dorinta. La trei secunde dupa ce am zbierat a doua oara , totul in jurul meu s-a facut iar alb … si m-am speriat. Am cazut pe o podea si m-am rostogolit pana m-am oprit intr-un perete. Dup ace am scos un “aauuu” si cateva injuraturi zdravene la adresa celui care a pus peretele ala acolo , m-am ridicat si am privit in  gol . Nu era nimeni.

-Super! Iar am ajuns aici si iar trebuie sa alerg!

Asa ca am alergat. Improvizam , pentru ca picioarele imi erau foarte amortite , dar nu m-am lasat pana ce nu am vazut cum nimicul prinde forme si se formeaza coridoare , usi , lustre si mult mai multe. M-am oprit in fata uneia dintre usi pe care scria “Rebecca”. M-am strambat putin , dar am deschis-o si am dat de ea acolo , care se uita ciudat la tavan.

-Esti bine?am intrebat-o.

-Ever! Gosh , ce bine ca esti aici!

S-a ridicat si a venit la mine in fuga , imbratisandu-ma.

-De ce nu ai iesit de acolo pana sa vin eu?

-Nu era o usa pana sa vii tu.

-Seios?

-Serios.

-Haide sa ii gasim pe ceilalti.

Am inchis usa aceea si am pornit spre cea din fata ei pe care scria “Liam”. Am deschis-o si pe aia si l-am vazut si pe el in exact aceeasi ipostaza in care am vazut-o si pe Rebby.L-am luat de acolo si ne-am uitat spre locul in care era usa Rebeccai. Dar nu mai era. In locul ei se afla un perete , langa care era un tablou cu o tipa care se uita urat la mine. Mi s-a facut pielea de gaina.

-Haideti si la ceilalti , le-am spus.

Le-am deschis si celorlalti … “calea” , apoi am ramas ca prostii in mijlocul coridorului urmarind cum acele usi se topesc parca in perete. Pe mine nu ma mai mira nimic , deja ma obisnuiam cu ciudateniile.

-Si acum?a intrebat Sophie.

-Trebuie sa gasim balconul …

M-am uitat in jur dupa usile duble care ar fi trebuit sa fie in fata noastra. Dar nu erau. I-am tras pe ceilalti de mana si am luat-o la fuga (din nou!!! ) spre alt coridor. Nici acolo nu erau. Nici la urmatorul … si nici la urmatorul. Inseamna ca nu trebuia sa cautam acel balcon , trebuia sa cautam o iesire.

-Um … Ever … nu crezi ca daca ar fi trebuit sa gasim un balcon , l-am fi gasit pana acum?

-Rebby , ai la tine cartea aia din templu , sau , ma rog , ceva…

-Da , Ever , sa stii ca sufletul meu , in timp ce se desprindea de corp , a reusit sa ia si cartea cu el.

-Ma gandeam ca poate asa s-a intamplat…

Si-a dat ochii peste cap si si-a ars si o palma peste frunte. Bine , acum , sufletele noastre aratau ciudat. Dar ceva imi spunea ca locul ala putea fi controlat cu puterea mintii. Coridoare … balcoane … usi … astea faceau parte dintr-o casa. In mintea mea am vazut un conac , cu acelasi interior ca acesta. Incaperea s-a cutremurat putin , apoi am mers pana la capatul holului , unde se formasera niste scari spre etajul de dedesupt!

-Astea cum au aparut aici?a intrebat Niall.

M-am uitat in sus , si nu mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca aceleasi scari se continuau si pana la urmatorul etaj. Am luat-o in sus. Ceilalti s-au tinut dupa mine pana cand m-am oprit langa un tablou … un tablou mai putin dragut. Era ea , Addams  , in secolul trecut , cu o peruca uriasa pe cap , un evantai , uitandu-se urat in directia noastra. In spate se vedea o casa parasita , iar peisajul era absolut diabolic , ca a trebuit sa imi feresc privirea. La fel si ceilalti. Doar Sophie nu. Ea s-a dus mai departe , la cealalta pictura , care o infatisa tot pe Addams , dar de data asta era ea , din zilele noastre , alba , superba , cu sange la gura.

-Ce semeni cu ea , a spus Liam.

-Nu seman deloc cu ea!

Era iritata si a plecat imediat de acolo. Dar nu avea incotro sa se duca , asa ca a venit inapoi la mine.

-Toate tablourile din incaperea asta sunt cu ea?am intrebat mergand pe langa ele si privindu-le.

-E ceva incapere pentru monstri?

-Ah , uite si Sabullterierul , a spus Niall aratand indiferent catre unul dintre tablouri.

-Dap , e clar , camera de mostri.

-Poate il gasim si pe Jack Spintecatorul pe aici!a spus Liam.

Ne-am uitat cu totii la el si am ridicat dintr-o spranceana. Noi eram pe jumatate morti si lui ii ardea de Jack Spintecatorul.

-Te spintec eu daca tii neaparat , i-a zis Sophie si noi am inceput sa radem.

Dar Niall a devenit dintr-o data serios  , fixand cu privirea un alt tablou.

-Ever , cred ca ai vrea sa vezi asta , mi-a facut semn sa vin spre el , sau nu , sa nu vezi asta!mi-a pus mainile la ochi si a incercat sa ma traga de acolo , dar l-am oprit.

-Haide , Niall , ce poate fi asa de rau…?

Am ramas masca la vederea acelei imagini … Nu mai puteam sa vorbesc , eram intepenita , nu puteam sa ma misc. Rebby a venit langa mine si m-a luat in brate , la fel si Liam , in timp ce o lacrima afurisita mi se scurgea pe obraz.

-Ti-am zis ca nu vrei sa vezi asta…

-A …muscat-o? Pe mama?am intrebat eu cu voce tremuranda.

-Nu ne vom increde intr-un tablou , nu?s-a bagat si Sophie in discutie.

Dar eu deja incepusem sa plang. Daca Addams o muscase pe mama … insemna ca ea m-a adus aici doar ca sa poata aia sa ma omoare. Nu imi venea sa cred.

-Nu uita de ce am venit aici , Ever , mi-a amintit Liam. Si oricum ar fi , nu te va omori nimeni. Suntem aici pentru tine…

-Ala e Harry?

Niall a aratat cu degetul catre unul dintre pustii care pareau servitori din imagine. Am tresarit si mi-am pus mana la gura ca sa nu urlu.

-Ala e Harry!au zis toti la unison.

Era Harry. Tinea in mana un fel de lumare si privea spre ceea ce facea stapana lui … Asta era , ne dadusem dracu!

-Si ala e Joel , am remarcat eu.

Dar Joel nu parea deloc malefic. El se uita speriat spre ceea ce se intampla , si parca voia sa opreasca totul. Iar cand m-am gandit la asta , chipul lui din tablou s-a intors spre noi. Am tipat toti si ne-am dat un pas in spate.

-Plecati de aici!ne-a spus el.

Ce era sa mai plecam … Addams isi intorsese si ea capul , la fel si Harry si la fel si mama.

-Ever … draga mea , a soptit mama.

-Da , Ever , Addams era murdara de sange pe la gura si schita un zambet larg , infricosator. Ma bucur ca ai venit , ca toti ati venit. Acum imi va fi mult mai usor. Fa-ti treaba , dragul meu catelus.

Harry a marait la noi. Erau un tablou , nu aveau ce sa ne faca. Dar s-a transformat in varcolac….insa nu acel varcolac superb , pe care il iubeam eu. Acum era un mostru , o bestie , mai ceva  ca Sabullterierul. A facut doi pasi si imaginea lui s-a desprins din acel tablou , sarind pe noi. Ne-am dat la o parte si s-a izbit de balustrada de la scari.

-Fugiti!a strigat Sophie.

Am luat-o cu totii la goana , cu el in urma noastra. Se cocota pe pereti , darama picturi , distrugea tot. Dar nu ne ajungea pe noi.

-Despartiti-va!

Ne-am despartit la o intersectie de coridoare. Liam si Rebecca au luat-o in fata , Sophie si Niall la dreapta , iar eu , ca proasta , am luat-o singura la stanga.Si Harry dupa mine venea. Alergam cat de repede puteam , ca sa nu ma prinda , ca sa nu imi devoreze capul , ca sa nu imi moara sufletul la o astfel de departare de corp. Si cand credeam ca o sa am si eu speranta … infundatura! Dead end!

M-am oprit si m-am intors spre el. Facea pasi gratiosi spre mine , maraia , iar in ochi ii puteam citi mania pe care i-o impartasise Addams. Am incercat sa nu plang , dar nu mi-a reusit. Viata era asa de nedreapta! Urma sa mor sfasiata de baiatul , ma rog , varcolacul , pe care il iubesc. Asta ar fi trebuit sa ramana scrisa in istorie!

-Harry , wake the fuck up! Sunt eu , Ever!

Nu a bagat in seama cuvintele mele. S-a napustit asupra mea. Daca nu ma lasam in jos , imi sarea direct la gat. Idiotul a dat cu capul de perete si a cazut. A profitat de asta ca sa fug din nou. Am parasit acel coridor si am luat-o pe altul. Pe acela il recunosteam. Mai fusesem o data acolo. Si le-am vazut … usile duble in fata mea. In acel moment eram fericita , dar fericirea mi s-a distrus cand i-am auzit pasii greoi in urma mea. Se tinea dupa mine de parca eram cine stie ce fel de mancare.

-Harry , potoleste-te! Se spune ca aici sufletele devin bune , nu rele!

Vorbeam parca pentru mine. El se apropia din ce in ce mai mult si mi se facea pielea de gaina. Dar am reusit sa deschid usile si sa ies in aerul …. Londrei? Nu era Londra! Nu putea fi ea! Distrusa , arsa…  Tamisa care curgea murdar in mijlocul ei … priveam un dezastru! Imi venea sa plang , sa zbier , sa lovesc ceva! Un bubuit puternic s-a auzit din usa si mi-am intors capul. El statea acolo , maraind , salivand (Yuck! ) si uitandu-se la mine cu acei ochi care isi schimbau culoarea . Daca nu erai vrajitor , cand te-ai fi uitat in ochii lui , te-ai fi gandit ca esti daltonist.

-Bine , Harry. Vrei sa ne luptam , haide sa ne luptam , puppy!

Mi-am luat pozitia de lupta. El a scos un strigat puternic apoi s-a napustit asupra mea . M-a pus la pamant si a incercat sa ma … nu stiu , cred ca sa ma devoreze sau ceva , dar mi-am luat aerul de fiica a lui Jackie Chan si m-am rasucit pe spate , aruncandu-l de pe mine.M-am ridicat si mi-am dat la o parte o suvita roscata care imi venea in ochi. El a mai sarit o data spre mine . Am sarit si eu spre el. Era ciudat cat de sus puteam sa sar. In aer , i-am dat un picior in bot , m-am dat peste cap si am cazut in picoare inapoi pe pamant. Si el era pe jos , dar lovit. Acea durere pe care o simtea nu a durat mult, ca iar s-a ridicat si a   venit spre mine. Deja era enervant. M-am speriat cand a incercat sa imi dea una cu laba aia uriasa. I-am prins-o , cu o mana l-am luat de bot , si , crezand ca e un om normal , l-am invartit , apoi i-am sucit mana si l-am aruncat pe jos. Acum chiar ca il dureau toate oasele. Ce tare eram! Am reusit sa ma lupt cu un varcolac! Harry si-a luat forma umana si se tinea de mana. Cred ca i-am rupt-o. Am alergat la el sa vad daca se simte bine.

-Imi pare rau , sunt asa de idioata!

El nu a bagat in seama nimic , din nou . Parca revenindu-si dintr-o data , mi-a pus minile pe umeri si m-a pus pe jos. A marait la mine din nou , dar de data asta era in forma umana… Stransoarea lui era puternica , rece si mortala.

-Ai sa mori , m-a avertizat el cu o voce sumbra.

-Nu daca mori tu primul!

As fi vrut sa ma pot misca , sa pot sa ma eliberez de acolo. Dar eram prinsa. Niciodata nu reusisem sa ma eliberez din miscarea asta. Nici la antrenamente. Si domnul Lake imi aratase cum se face … dar eu pe cine sa ascult?!

-Pa-pa , Ever!mi-a spus el si s-a indreptat spre gatul meu.

-Fragor ad me!am zbierat eu.

Vraja de explozie … a functionat. Din mana mea au sarit scantei argintii care l-au dar pe Harry jos de pe mine si l-au aruncat cine stie pe unde. In sus probabil. M-am ridcat. Reusisem sa fac vraji cu mana! Chiar reusisem! Era ceva nou pentru mine , pentru ca asta se invata doar daca esti Ales .

-Ever , ai grija la cap!am auzit-o pe Rebecca cum urla din dreptul usilor.

M-am intors spre ea , in loc sa ma uit spre capul meu . Avea in mana bagheta ei aurie , infasurata cu un fir din balana unui unicorn. Si-a indreptat-o spre mine si  au sarit din nou scantei puternice , argitii , direct pe deasupra capului meu. M-am intors sa vad in cine naiba daduse , si l-am vazut iar pe Harry in aer , cum era dus de vraja Rebeccai spre capatul balconului… si acolo i-a fost sfarsitul. A cazut.

-Harry!a urlat Liam.

Ne-am dus cu totii la balustrada si ne-am uitat in jos dupa el. Dar nu se vedea. Pur si simplu nu era acolo. Nici jos , nici agatat de ceva.

-Doamne , ce s-a intamplat acolo?m-a intrebat Sophie.

-S-a intamplat pe dracu , asta s-a intamplat!

-Asta e Londra?a intrebat si Niall mijindu-si ochii.

-Da , Niall , Londra din Taramul de Dincolo.

-Pai si … acum ce facem?

-Rebby , unde ti-ai gasit bagheta?

-In suportul de la pantaloni , geniule!

M-am uitat sa vad daca o aveam si eu. Dar nu era acolo. Cred ca uitasem sa o iau din cabana.

-Am … reusit sa fac o vraja cu mana, le-am spus.

Ei nu au parut foarte mirati , ci mai de graba chiar fericiti. Au sarit in bratele mele si m-au strans cat de tare au putut.

-Stiam ca tu esti Aleasa!mi-au spus ei,

-Eu?

-Da , tu.

Am incercat sa imi revin , dar si eu eram oarecum fericita. Eram … Aleasa. Doar eu o puteam omori pe Addams. Era perfect! Voiam sa sar de fericire , dar mi-am amintit unde suntem si am zis sa o las balta.

-Hai sa plecam de aici , le-am spus indreptandu-ma spre usile balconului.

Am iesit de acolo si am cautat iesirea din acel conac. Cand am gasit-o , ne-am dorit sa fi ramas inauntru…