Capitolul XXI - Love me , Love me , say that you love me

                                                                  REBECCA

Rebby nu putea sa doarma. Statea cu ochii deschisi langa corpul ranit al lui Liam si e uita la el , sperand ca se va trezi. Ii facusera cu totii cateva vraji de vindecare inainte de culcare , dar el nu s-a clintit deloc de cand Sabullterierul l-a zgariat. Lacrimi au inceput sa ii cada din ochii ei caprui si s-au alaturat pamantului. Intinsa undeva sub un copac mov , se tot gandea … oare el o place? Oare el simte acelasi lucru? Cu siguranta , au flirtat de cateva ori , au ras , s-au imbratisat , dar asta facea si la Academie cu toti baietii pe care ii considera apropiati. Si stia ca el este o vedeta internationala care trebuie sa care in spate iubirea a altor milioane de fete. „De ce m-ar alege pe mine?”se gandea ea necontenit privind stelele. Isi amintea cum Ever o invatase cand erau mici sa descopere zodiile. Ah , pestii…zodia ei statea exact in stanga . O putea vedea cu usurinta.

I se facea din ce in ce mai frig. Nu a fost foarte inspirat faptul ca a ramas afara. Dar acea vraja spunea ca pentru ca victima sa se refaca complet, ii trebuia aer. A strambat din nas. Parca o si auzea acum pe Sophie: „Dar de ce te tot plangi atata?”. Sophie … oare ce avea sa se intample cu ea in continuare? Avea abilitatile unui om si indemanarea porcului , cum ar zice Ever. Ii venea sa rada cand isi audcea aminte de strigatele disperate si de toate cazaturile pe care le-a luat biata vampirita… Dar nu. Trebuia sa se concentreze. Trebuia sa incerce sa isi mentina toata atentia asupra lui Liam. Doar el conta. Doar el…

-Haidee , trezeste-te!a soptit ea.

I-a atins usor obrazul cu mainile sale albe. L-a mangaiat si a trecut repede peste ranile care se inchideau incetisor. Nu se mai putea abtine. Indiferent daca va regreta asta sau nu , s-a aplecat si l-a sarutat. Buzele sale erau reci , dar in interiorul ei emanau un fir de electricitate ca si cum ar fi bagat mana in priza. Deci asa era senzatia sarutului unui vampir. Dulce , apetisant. Parca nu mai voia sa se desprinda de acolo. A simtit cum o mana ii atinge incet umarul. A tresarit. S-a desprins imediat din imbratisare si l-a vazut pe Liam cu ochii deschisi , uitandu-se la ea , purtand un zambet pe fata.

-Ah , chiar ma intrebam cand o sa o faci, i-a spus el.

-Sa fac ce?
-Sa ma saruti … asteptam asta de cand m-ai bagat in mocirla.

-Ce vrei sa spui?

-Ca mai vreau sa ma saruti inca o data.

Rebecca stralucea de fericire. Nu si-a putut retine zambetul ei urias , plin de sarm , care de obicei atragea baietii. Nu de obicei. Mereu.

-Nu stiu ce sa zic , mi-e rusine , a spus.

-Atunci o fac eu.

I-a cuprins fata cu mainile si a tras-o aproape de el. Buzele lor s-au unit din nou , timpul s-a oprit in loc , iar viata a incetat sa mai conteze pentru Rebecca. Nu ii mai pasa ca erau pierduti in mijlocul necunoscutului sau ca nu mai puteau fi din nou niste simpli vrajitori. Ii pasa doar ca era in bratele iubirii sale secrete . A asteptat acel moment mai bine de doi ani … acei urati ani in care Ever nu a ascultat-o si nu a fost atenta la peretii camerei ei! Si-a alungat si acest gand.

Mana lui se plimba usurel pe piciorul ei , facand-o sa se cutremure. El a tras-o mai aproape , cat de aproape putea . Rebby i-a desfacut incet camasa pe care o imprumutase de la Harry ca sa il acopere. I-a dat-o jos si i-am mangaiat pieptul dezgolit , trecandu-si degetele peste rani.

-Au , a soptit el tresarind.

-Oh , imi pare asa de rau …

-Nu conteaza.

A sarutat-o din nou. Rebecca se simtea vinovata de faptul ca atingerea ei il deranja trupeste. Asa ca a recitat in minte o vraja de vindecare , cat timp ii atingea din nou ranile „Vulnera, me amare armis clauderent!” Liam a tresarit iar , si s-a uitat spre zgarieturi . Se inchideau . Peste cateva secunde , trupul sau solid , bine facut , era ca nou. De ce nu s-a gandit geniul la asta din prima? Si-a dat o palma peste frute cat timp el se uita la locul in care au fost odata ranile.

-Multumesc , i-a soptit el.

Degetele sale ii desenau conturul buzelor , facandu-le sa para mai delicate , mai frumoase , mai moi si mai apetisante de cat erau de fapt. Ea nu si-a miscat mana de pe pieptul sau , dar continua sa se uite la el cu acei ochi de catelus , care isi faceau mereu treaba cand venea vorba de baieti.

-Stiu ca nu ti-am spus pana acum , Rebby , dar eu pot sa citesc ganduri. La fel ca Harry. Le-am citit pana acum pe ale tale. Sa stii ca nu poti ascunde de mine faptul ca ma iubesti.

Si-a coborat privirea. Ever ii spunea mereu: “Da’ nu mai gandi atata , ca intr-o zi o sa ai ne voie de aceasta capacitate de a nu gandi!” Ce buna era teoria ei acum…

-Pai .. ce pot sa zic. E adevarul. Stiu ca tu nu simti acelasi lucru , dar…

-Dar de unde stii tu ca nu simt acelasi lucru?

-Te-am bagat in nisipuri miscatoare , era sa mori din cauza mea si tu imi poti spune ca ma iubesti?

-Pai da , de-aia te iubesc. Si cum o sa fim pierduti cam pentru o eternitate aici , cred ca doar asa putem supravietui.

Si-au zambit unul altuia. S-au sarutat din nou si au lasat noaptea sa ii invaluie , in timp ce ei nu se mai puteau opri din sarutat.