Capitolul XXXV - The Mansion

Viata mea se transorma intr-un dezastru. Ma luptam cu sufletul meu care isi lua zborul spre o alta lume. Negrul ma inconjura si ma facea sa ma simt slaba , dar in acelasi timp in siguranta. Parca eram o pasare care pasea spre libertate , spre un loc mai bun. Stiti acea senzatie din motagne-russe  , cand caruselul urca pana la cer si simti adrenalina? Acel nod in stomac care nu vrea sa te mai paraseasca. Cand sti ca o sa cazi in gol … asa ma simteam eu atunci. Posibil de trei ori mai rau. Ceva se rupea in mine. Ceva ce ar fi trebuit sa ramana acolo. O durere insuportabila imi strabatea trupul. Nu eram moarta , nu eram nici vie. Insa stiam ce cautam acolo : Harry. Trebuia sa il gasesc , sa il salvez. Trebuia sa fac tot posibilul. Daca nu reuseam , eram hotarata sa raman cu el acolo.

Cadeam , parca pentru totdeauna in gol. Incercam sa gasesc speranta , sa pot sa prind o mana salvatoare. Dar tentacule de intuneric se napusteau amenintatoare asupra mea , impingandu-ma jos … cat mai jos. Voiam sa tip , sa ma auda cineva. Dar eram singura , fara vlaga , moarta sau vie. Valuri de negru imi stropeau fata palida si trista. Daca acolo ramaneam pe vecie? Daca ala era defapt taramul de dincolo si unde ma aduse pe mine mama era doar un fel de acoperire? Imi  repetam in gand scopul meu acolo , il repetam si il repetam , dar nu ma ajuta. Unde erau ceilalti? Venisera cu mine , nu? Ever Danielle Rose! Wake the fuck up! This is like a dream! You can do anything you want here!

Cand tentaculele erau gata sa ma apuce , am tipat “Dispareti!”. Si au disparut.

“Du-ma la prietenii mei!”am strigat din nou.

Se pare ca acea chestie m-a auzit , dar nu mi-a placut felul in care mi-a indeplinit dorinta. La trei secunde dupa ce am zbierat a doua oara , totul in jurul meu s-a facut iar alb … si m-am speriat. Am cazut pe o podea si m-am rostogolit pana m-am oprit intr-un perete. Dup ace am scos un “aauuu” si cateva injuraturi zdravene la adresa celui care a pus peretele ala acolo , m-am ridicat si am privit in  gol . Nu era nimeni.

-Super! Iar am ajuns aici si iar trebuie sa alerg!

Asa ca am alergat. Improvizam , pentru ca picioarele imi erau foarte amortite , dar nu m-am lasat pana ce nu am vazut cum nimicul prinde forme si se formeaza coridoare , usi , lustre si mult mai multe. M-am oprit in fata uneia dintre usi pe care scria “Rebecca”. M-am strambat putin , dar am deschis-o si am dat de ea acolo , care se uita ciudat la tavan.

-Esti bine?am intrebat-o.

-Ever! Gosh , ce bine ca esti aici!

S-a ridicat si a venit la mine in fuga , imbratisandu-ma.

-De ce nu ai iesit de acolo pana sa vin eu?

-Nu era o usa pana sa vii tu.

-Seios?

-Serios.

-Haide sa ii gasim pe ceilalti.

Am inchis usa aceea si am pornit spre cea din fata ei pe care scria “Liam”. Am deschis-o si pe aia si l-am vazut si pe el in exact aceeasi ipostaza in care am vazut-o si pe Rebby.L-am luat de acolo si ne-am uitat spre locul in care era usa Rebeccai. Dar nu mai era. In locul ei se afla un perete , langa care era un tablou cu o tipa care se uita urat la mine. Mi s-a facut pielea de gaina.

-Haideti si la ceilalti , le-am spus.

Le-am deschis si celorlalti … “calea” , apoi am ramas ca prostii in mijlocul coridorului urmarind cum acele usi se topesc parca in perete. Pe mine nu ma mai mira nimic , deja ma obisnuiam cu ciudateniile.

-Si acum?a intrebat Sophie.

-Trebuie sa gasim balconul …

M-am uitat in jur dupa usile duble care ar fi trebuit sa fie in fata noastra. Dar nu erau. I-am tras pe ceilalti de mana si am luat-o la fuga (din nou!!! ) spre alt coridor. Nici acolo nu erau. Nici la urmatorul … si nici la urmatorul. Inseamna ca nu trebuia sa cautam acel balcon , trebuia sa cautam o iesire.

-Um … Ever … nu crezi ca daca ar fi trebuit sa gasim un balcon , l-am fi gasit pana acum?

-Rebby , ai la tine cartea aia din templu , sau , ma rog , ceva…

-Da , Ever , sa stii ca sufletul meu , in timp ce se desprindea de corp , a reusit sa ia si cartea cu el.

-Ma gandeam ca poate asa s-a intamplat…

Si-a dat ochii peste cap si si-a ars si o palma peste frunte. Bine , acum , sufletele noastre aratau ciudat. Dar ceva imi spunea ca locul ala putea fi controlat cu puterea mintii. Coridoare … balcoane … usi … astea faceau parte dintr-o casa. In mintea mea am vazut un conac , cu acelasi interior ca acesta. Incaperea s-a cutremurat putin , apoi am mers pana la capatul holului , unde se formasera niste scari spre etajul de dedesupt!

-Astea cum au aparut aici?a intrebat Niall.

M-am uitat in sus , si nu mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca aceleasi scari se continuau si pana la urmatorul etaj. Am luat-o in sus. Ceilalti s-au tinut dupa mine pana cand m-am oprit langa un tablou … un tablou mai putin dragut. Era ea , Addams  , in secolul trecut , cu o peruca uriasa pe cap , un evantai , uitandu-se urat in directia noastra. In spate se vedea o casa parasita , iar peisajul era absolut diabolic , ca a trebuit sa imi feresc privirea. La fel si ceilalti. Doar Sophie nu. Ea s-a dus mai departe , la cealalta pictura , care o infatisa tot pe Addams , dar de data asta era ea , din zilele noastre , alba , superba , cu sange la gura.

-Ce semeni cu ea , a spus Liam.

-Nu seman deloc cu ea!

Era iritata si a plecat imediat de acolo. Dar nu avea incotro sa se duca , asa ca a venit inapoi la mine.

-Toate tablourile din incaperea asta sunt cu ea?am intrebat mergand pe langa ele si privindu-le.

-E ceva incapere pentru monstri?

-Ah , uite si Sabullterierul , a spus Niall aratand indiferent catre unul dintre tablouri.

-Dap , e clar , camera de mostri.

-Poate il gasim si pe Jack Spintecatorul pe aici!a spus Liam.

Ne-am uitat cu totii la el si am ridicat dintr-o spranceana. Noi eram pe jumatate morti si lui ii ardea de Jack Spintecatorul.

-Te spintec eu daca tii neaparat , i-a zis Sophie si noi am inceput sa radem.

Dar Niall a devenit dintr-o data serios  , fixand cu privirea un alt tablou.

-Ever , cred ca ai vrea sa vezi asta , mi-a facut semn sa vin spre el , sau nu , sa nu vezi asta!mi-a pus mainile la ochi si a incercat sa ma traga de acolo , dar l-am oprit.

-Haide , Niall , ce poate fi asa de rau…?

Am ramas masca la vederea acelei imagini … Nu mai puteam sa vorbesc , eram intepenita , nu puteam sa ma misc. Rebby a venit langa mine si m-a luat in brate , la fel si Liam , in timp ce o lacrima afurisita mi se scurgea pe obraz.

-Ti-am zis ca nu vrei sa vezi asta…

-A …muscat-o? Pe mama?am intrebat eu cu voce tremuranda.

-Nu ne vom increde intr-un tablou , nu?s-a bagat si Sophie in discutie.

Dar eu deja incepusem sa plang. Daca Addams o muscase pe mama … insemna ca ea m-a adus aici doar ca sa poata aia sa ma omoare. Nu imi venea sa cred.

-Nu uita de ce am venit aici , Ever , mi-a amintit Liam. Si oricum ar fi , nu te va omori nimeni. Suntem aici pentru tine…

-Ala e Harry?

Niall a aratat cu degetul catre unul dintre pustii care pareau servitori din imagine. Am tresarit si mi-am pus mana la gura ca sa nu urlu.

-Ala e Harry!au zis toti la unison.

Era Harry. Tinea in mana un fel de lumare si privea spre ceea ce facea stapana lui … Asta era , ne dadusem dracu!

-Si ala e Joel , am remarcat eu.

Dar Joel nu parea deloc malefic. El se uita speriat spre ceea ce se intampla , si parca voia sa opreasca totul. Iar cand m-am gandit la asta , chipul lui din tablou s-a intors spre noi. Am tipat toti si ne-am dat un pas in spate.

-Plecati de aici!ne-a spus el.

Ce era sa mai plecam … Addams isi intorsese si ea capul , la fel si Harry si la fel si mama.

-Ever … draga mea , a soptit mama.

-Da , Ever , Addams era murdara de sange pe la gura si schita un zambet larg , infricosator. Ma bucur ca ai venit , ca toti ati venit. Acum imi va fi mult mai usor. Fa-ti treaba , dragul meu catelus.

Harry a marait la noi. Erau un tablou , nu aveau ce sa ne faca. Dar s-a transformat in varcolac….insa nu acel varcolac superb , pe care il iubeam eu. Acum era un mostru , o bestie , mai ceva  ca Sabullterierul. A facut doi pasi si imaginea lui s-a desprins din acel tablou , sarind pe noi. Ne-am dat la o parte si s-a izbit de balustrada de la scari.

-Fugiti!a strigat Sophie.

Am luat-o cu totii la goana , cu el in urma noastra. Se cocota pe pereti , darama picturi , distrugea tot. Dar nu ne ajungea pe noi.

-Despartiti-va!

Ne-am despartit la o intersectie de coridoare. Liam si Rebecca au luat-o in fata , Sophie si Niall la dreapta , iar eu , ca proasta , am luat-o singura la stanga.Si Harry dupa mine venea. Alergam cat de repede puteam , ca sa nu ma prinda , ca sa nu imi devoreze capul , ca sa nu imi moara sufletul la o astfel de departare de corp. Si cand credeam ca o sa am si eu speranta … infundatura! Dead end!

M-am oprit si m-am intors spre el. Facea pasi gratiosi spre mine , maraia , iar in ochi ii puteam citi mania pe care i-o impartasise Addams. Am incercat sa nu plang , dar nu mi-a reusit. Viata era asa de nedreapta! Urma sa mor sfasiata de baiatul , ma rog , varcolacul , pe care il iubesc. Asta ar fi trebuit sa ramana scrisa in istorie!

-Harry , wake the fuck up! Sunt eu , Ever!

Nu a bagat in seama cuvintele mele. S-a napustit asupra mea. Daca nu ma lasam in jos , imi sarea direct la gat. Idiotul a dat cu capul de perete si a cazut. A profitat de asta ca sa fug din nou. Am parasit acel coridor si am luat-o pe altul. Pe acela il recunosteam. Mai fusesem o data acolo. Si le-am vazut … usile duble in fata mea. In acel moment eram fericita , dar fericirea mi s-a distrus cand i-am auzit pasii greoi in urma mea. Se tinea dupa mine de parca eram cine stie ce fel de mancare.

-Harry , potoleste-te! Se spune ca aici sufletele devin bune , nu rele!

Vorbeam parca pentru mine. El se apropia din ce in ce mai mult si mi se facea pielea de gaina. Dar am reusit sa deschid usile si sa ies in aerul …. Londrei? Nu era Londra! Nu putea fi ea! Distrusa , arsa…  Tamisa care curgea murdar in mijlocul ei … priveam un dezastru! Imi venea sa plang , sa zbier , sa lovesc ceva! Un bubuit puternic s-a auzit din usa si mi-am intors capul. El statea acolo , maraind , salivand (Yuck! ) si uitandu-se la mine cu acei ochi care isi schimbau culoarea . Daca nu erai vrajitor , cand te-ai fi uitat in ochii lui , te-ai fi gandit ca esti daltonist.

-Bine , Harry. Vrei sa ne luptam , haide sa ne luptam , puppy!

Mi-am luat pozitia de lupta. El a scos un strigat puternic apoi s-a napustit asupra mea . M-a pus la pamant si a incercat sa ma … nu stiu , cred ca sa ma devoreze sau ceva , dar mi-am luat aerul de fiica a lui Jackie Chan si m-am rasucit pe spate , aruncandu-l de pe mine.M-am ridicat si mi-am dat la o parte o suvita roscata care imi venea in ochi. El a mai sarit o data spre mine . Am sarit si eu spre el. Era ciudat cat de sus puteam sa sar. In aer , i-am dat un picior in bot , m-am dat peste cap si am cazut in picoare inapoi pe pamant. Si el era pe jos , dar lovit. Acea durere pe care o simtea nu a durat mult, ca iar s-a ridicat si a   venit spre mine. Deja era enervant. M-am speriat cand a incercat sa imi dea una cu laba aia uriasa. I-am prins-o , cu o mana l-am luat de bot , si , crezand ca e un om normal , l-am invartit , apoi i-am sucit mana si l-am aruncat pe jos. Acum chiar ca il dureau toate oasele. Ce tare eram! Am reusit sa ma lupt cu un varcolac! Harry si-a luat forma umana si se tinea de mana. Cred ca i-am rupt-o. Am alergat la el sa vad daca se simte bine.

-Imi pare rau , sunt asa de idioata!

El nu a bagat in seama nimic , din nou . Parca revenindu-si dintr-o data , mi-a pus minile pe umeri si m-a pus pe jos. A marait la mine din nou , dar de data asta era in forma umana… Stransoarea lui era puternica , rece si mortala.

-Ai sa mori , m-a avertizat el cu o voce sumbra.

-Nu daca mori tu primul!

As fi vrut sa ma pot misca , sa pot sa ma eliberez de acolo. Dar eram prinsa. Niciodata nu reusisem sa ma eliberez din miscarea asta. Nici la antrenamente. Si domnul Lake imi aratase cum se face … dar eu pe cine sa ascult?!

-Pa-pa , Ever!mi-a spus el si s-a indreptat spre gatul meu.

-Fragor ad me!am zbierat eu.

Vraja de explozie … a functionat. Din mana mea au sarit scantei argintii care l-au dar pe Harry jos de pe mine si l-au aruncat cine stie pe unde. In sus probabil. M-am ridcat. Reusisem sa fac vraji cu mana! Chiar reusisem! Era ceva nou pentru mine , pentru ca asta se invata doar daca esti Ales .

-Ever , ai grija la cap!am auzit-o pe Rebecca cum urla din dreptul usilor.

M-am intors spre ea , in loc sa ma uit spre capul meu . Avea in mana bagheta ei aurie , infasurata cu un fir din balana unui unicorn. Si-a indreptat-o spre mine si  au sarit din nou scantei puternice , argitii , direct pe deasupra capului meu. M-am intors sa vad in cine naiba daduse , si l-am vazut iar pe Harry in aer , cum era dus de vraja Rebeccai spre capatul balconului… si acolo i-a fost sfarsitul. A cazut.

-Harry!a urlat Liam.

Ne-am dus cu totii la balustrada si ne-am uitat in jos dupa el. Dar nu se vedea. Pur si simplu nu era acolo. Nici jos , nici agatat de ceva.

-Doamne , ce s-a intamplat acolo?m-a intrebat Sophie.

-S-a intamplat pe dracu , asta s-a intamplat!

-Asta e Londra?a intrebat si Niall mijindu-si ochii.

-Da , Niall , Londra din Taramul de Dincolo.

-Pai si … acum ce facem?

-Rebby , unde ti-ai gasit bagheta?

-In suportul de la pantaloni , geniule!

M-am uitat sa vad daca o aveam si eu. Dar nu era acolo. Cred ca uitasem sa o iau din cabana.

-Am … reusit sa fac o vraja cu mana, le-am spus.

Ei nu au parut foarte mirati , ci mai de graba chiar fericiti. Au sarit in bratele mele si m-au strans cat de tare au putut.

-Stiam ca tu esti Aleasa!mi-au spus ei,

-Eu?

-Da , tu.

Am incercat sa imi revin , dar si eu eram oarecum fericita. Eram … Aleasa. Doar eu o puteam omori pe Addams. Era perfect! Voiam sa sar de fericire , dar mi-am amintit unde suntem si am zis sa o las balta.

-Hai sa plecam de aici , le-am spus indreptandu-ma spre usile balconului.

Am iesit de acolo si am cautat iesirea din acel conac. Cand am gasit-o , ne-am dorit sa fi ramas inauntru…

Capitolul XXXIV - Pain

-Sunteti gata?am intrebat eu in timp ce imi pieptanam usurel parul.

-Nu!

Rebecca tremura in ultimul hal. Ii era frica de faptul ca sufletul ei va parasi corpul pentru cine stie cat timp.

-Eu sunt gata , a raspuns serioasa Sophie.

Cand le-am spus ce aveam de gand sa fac , toti au crezut ca mi-a picat ceva in cap. Dar apoi am cautat cartea din templu si am gasit acolo capitolul pentru ritualuri si am descoperit ca tot ce a zis mama este adevarat si posibi. Si nu mica ne-a fost uimirea cand am vazut , ca pentru a pasi pe taramul de dincolo , trebuia multa DURERE. Exact acolo , ultimul cuvant al propozitiei era scris cu majuscule DURERE! Acea durere consta in ceva ce doar Zayn putea provoca , si de aceea el nu venea cu noi. Ramanea cu Abby si cu restul novicilor sa apere tabara.

-Si noi suntem gata , i-am auzit de undeva pe Niall si pe Liam.

-Bun , e acum ori niciodata , ati inteles?

-Mi-e frica!a spus Rebby.

-Haide , iubito , va fi bine , iti promit. Trebuie doar sa ai incredere in  Ever.

Liam a venit langa ea si a cuprins-o de talie , apoi a sarutat-o usor pe frunte. M-a busit si pe mine , si pe ea rasul.

-Incredere? In Ever? E ca si cand ai spune : “Acum ma duc la taiere”.

Am privit-o urat. Mersese prea departe . Hei , adica , eu nu omoram oamenii decat daca era nevoie. Si acum era o nevoie disperata de a-l aduce inapoi pe Harry. Trebuia sa fac tot ce pot. Din cauza mea murise. Din cauza mea se intamplau toate. Daca nu fugeam atunci in padure , poate ca acum  nu eram pierduti niciunul dintre noi. Poate ca daca as fi ascultat-o pe Sophie , nu m-as fi lasat pacalita de tarfa aia de Joel. Ah … Joel… luptase cu noi. La fel si Louis. Dar amandoi plecasera cu Addams. Nici macar Elody nu mai era cu noi.

-Trebuie sa avem mare grija!a spus Niall venind si el langa mine.

Se tinea de mana cu Ellie care era rosie in obraji si uda la fata. Se vedea ca a facut o tura de plans zdravan. Am luat-o in brate si am incercat sa o linistesc putin , dar nu am facut decat sa inrautatesc lucrurile.  Biata de ea! Avea sa ramana aici , cu o singura prietena adevarata , si daca se isca inca o batalie , ce se va intampla cu ele? Dar cu trupurile noastre?

-Hey , ne vom intoarce, am asigurat-o eu.

-Esti sigura?

-Absolut.

-Ellie …

Niall a luat-o si el in brate , cu un zambet  sters. Nici lui nu ii venea sa creada ce vom face in continuare. De vom vinde sufletele!

-Haide sa ne certam! Ca sa nu ne fie dor unul de celalalt cat timp suntem plecati!a sugerat el.

Am ridicat dintr-o spranceana si m-am uitat ciudat la ei. Asta era pe locul 1 din lista mea de lucruri idioate pe care le-am putut auzi. Inainte era idiotenia fratelui meu , “Eu fac voluntariat , dar sa ma plateasca!”. Sau , de fapt , tot asta ramane. Ellie si Niall sunt pe locul 2.

-Buna idee , Spiri! Mori! Esti un retardat!

-Mirosi a sobolani!

-Iti urasc parfumul!

-Iti sta parul ca dracu!

-Mananci prea mult si esti un obez! Imputitule!

-Hadicapato!

Ma uitam cand la unul , cand la celalalt. Chiar pareau nervosi , dar in gandul meu :”Handi-Time!”. Au continuat sa se injure si sa se faca in toate felurile . Cand Niall i-a zis : “Hot Dog cu manute!” , m-a busit un ras incontrolabil. Bine ca a ascuns adevaratul sens al cuvantului prin ceva asemanator.

-Cum iti permiti?

Ellie s-a enervate rau de tot si ia dat o palma , apoi a fugit plangand la Layla care vorbea cu Sophie. Cand i-a povestit si ei , a avut aceeasi reactie ca si mine. M-am intors spre el.

-Asta a vrut sa fie ceva bun?

-In curand o sa dea rezultate.

-Voi doi o sa ajungeti sa fiti statui ale unui muzeu , si acolo la descriere va fi “Cel mai idiot cuplu din istorie”.

-Tu vorbesti?

Am inceput sa radem si ne-am dus si noi la ceilalti.

-Acum serios , oamenilor! Sunteti gata?ne-a intrebat Zayn.

-Suntem gata ! Ce nu intelegi!

-Nu prea e tinuta potrivita pentru o calatorie pe un alt taram , m-a atentionat el.

Ce voia de fapt el? Eram imbracata bine! Aveam o bluza in dungi albe si negre , larga , chiar foarte larga , si niste pantaloni scurti. Era destul de bine. Dar m-am uitat mai atent si la Rebby si Sophie si am vazut ca ele erau imbricate mai militareste. Sophie purta niste blugi negri , un tricou cu Mickey Mouse si o geaca de piele neagra. Parul il avea prins intr-o coada , si bretonul lung I se revarsa peste fata ei alba ca laptele.

-Haide , trebuie sa va fac semnele la ochi.

Ne-am intins toti cinci pe cate mesele care erau puse acolo special. Zayn a luat cartea si un cutit si s-a dus prima oara la Niall.

-Orice as face , te rog sa nu tipi.

-Am inteles , boss.

A inchis ochii , iar Zayn si-a facut treaba. Mi se facea rau cand vedeam cum sangele ii curge din rana sic and ma gandeam ca si eu voi fi asa….dar am simtit un miros imbietor , dulce , si mi-am mutat atentia spre Abby , care stropea cu flori de liliac pe langa noi.

-Urmeaza Liam , m-a atentionat ea.

M-am uitat din nou. Liam era langa mine asa ca am putut observa tot. Acel semn era tare complicat , dar Zayn il facea imediat. Chiar m-am mirat. Era o cruce cu ceva linii incolacite peste ea. Erau atat de exacte ca am crezut ca nici macar nu sunt reale. Liam cu greu sa abtinea sa nu zbiere. Il vedeam cum isi incorda muschii si se tinea strans de masa.

“Oh , Doamne , eu urmez!”. Mi se facuse pielea de gaina. Zayn a venit si langa mine si m-a privit in ochi. Cred ca deja incepusem sa plang.

-Esti gata , Ever?m-a intrebat el.

Mi-am inclestat pumnii si m-am incordat. Dar trebuia sa o fac , asa ca m-am relaxat si m-am prins strans de masa , ca Liam.

-Fa ce sti , domnule Malik , i-am spus.

El a zambit si s-a intreptat spre ochiul meu stang. S-a lasat pe vine si am simtit lama ascutita a cutitului cum imi atingea pielea si mi-o zgaria. Stiam ca acolo vor ramane niste semne urate. Durerea era foarte mare . Stiu , suna copilaresc , dar indiferent de cat de mica era acea chestie , pe atat era de adanca si mai era si intr-o zona senibila. Am crezut ca imi va ajunge exact in ochi si ca voi avea o moarte lenta , oarba . Chiar cand mai aveam putin si incepeam sa urlu , s-a oprit si s-a ridicat , iar eu m-am relaxat si mi-am dat drumul la un oftat pe care de multi l tineam in mine.

-Ever , esti OK?m-a intrebat Liam.

Am intors capul spre el si privirile noastre s-au intalnit. Nu voiam sa ma uit cum Zayn o cioparteste sip e Rebby , mai ales ca ea e sensibila , asa ca am incercat sa fac conversatia mea cu Liam cat mai lunga.

-Sa zicem. Doare. Doare rau.

-Stiu , e groaznic.

-Pe tine nu te sperie gandul ca sufletul ti se va desprinde de corp?

-Ba da , dar o fac pentru fratele meu. Asa ca imi asum toate riscurile.

Am zambit. Ii vedeam sangele cum ii curgea pe gat. Si l-a sters cu o mana si a continuat sa se uite la cer , pana cand Abby i-a taiat imaginea si i-a bagat in ochi o picatura de ceva.

-Au! Copila! Ai innebunit?!

-Scuze , dar cica asa trebuie sa le fac baietilor ca sa aiba privirea curate acolo.

-Ce idiotenie!am exclamat eu.

-Stiu , a raspuns Niall.

-Bun , am terminat cu semnele , a spus Zayn venind langa Abby si inmanadu-I cartea. Acum … nu o sa va placa ce o sa auziti , dar trebuie sa va omor.

Ne-am ridicat cu totii in fund.

-Cum adica?

-Adica trebuie sa va infig in inima un cutit uns cu sirop de lilac.

-O sa doara?a intrebat Rebby.

-Normal ca o sa doara , doar iti baga un cutit in piept , genius!

Normal. Sophie si replicile ei sarcastice.

-Hai , intinde-ti-va inapoi pe masa!

I-am ascultat ordinul si ma rugam sa nu ne omoare de tot. Dupa cateva vorbe schimbate cu domnisoara lui , a luat o sticluta de la ea si a uns lama cutitului. Desigur , s-a dus intai la Niall.

-Imi pare foarte rau , dude.

I l-a bagat in piept. El nu a scos niciun sunet , dar sangele sau s-a imprastiat peste tot. Mi se facuse pielea de gaina si mi-am intors fata de la ceea ce urma sa vad. Liam chiar a urlat la contactul cu lama. A urlat rau , dar dupa aceea , totul s-a cufundat in liniste. Respiram din ce in ce mai repede. Zayn a venit la capul meu , m-a mangaiat pe par si mi-a spus:

-Du-te si salveaza-l!

Am deschis gura sa spun ceva , dar el a ridicat cutitul in aer si l-a lasat sa cada spre inima mea. Tot ce am simtit atunci a fost durere. Prea multa durere. Apoi m-am inecat intr-un negru fara sfarsit…

Capitolul XXXIII - I'll be there for you!

Lumea mea a fost inundata de alb. Vedeam acea culoare peste tot , ma inconjura , ma slabea. Gandurile mi se incolaceau prin cap ca un sarpe in jurul unui om.  Oare murisem si eu in bratele lui? Oare acum eram in drum spre acea portita catre rai …? Oare Sfantul Petru ma astepta acolo? Eh , ar fi fost prea usor … sa imi inchei viata atat de simplu … Oare unde eram?Visam? Oare inca eram intinsa in zapada pictata cu sange langa trupul sau neinsufletit? Ma simteam ca dracu … imi era rau . Picioarele ma lasau din ce in ce mai mult. Am cazut pe acel fundal alb. Dar nu puteam inchide ochii. Am vrut sa imi privesc rochia verde , patata de mult timp cu rosu , dar nu mai era acolo. Nici geaca mea de piele nu o mai purtam pe umar.

Eram imbracata intr-o rochie alba , lunga , superba! Umerii imi erau dezgoliti , iar buclele roscate imi cadeau incet , in rauri sclipitoare peste ei.  Corsetul meu stralucea , era cusut din firisoare de aur. Am schitat un zambet. Imi placea sa o port , era foarte comoda . In jurul taliei mele erau desenate niste modele complicate care , din cate am vazut eu , infatisau masti venetiene , acele masti care insemnau drama si fericirea. Imi placea Venetia. Mama imi zicea mereu ca este cel mai romantic loc din lume . Acolo era orasul ei de suflet , fiindca tata acolo a cunoscut-o , si tot acolo a cerut-o de nevasta. De cand eram mica imi placea sa ma joc cu mastile pe cate le tinea in vitrina. Ma dadeam drept regina vrajitorilor , cea care a incheiat pacea cu vampirii.Inca imi aduc aminte de buzele pline ale mamei care se conturau incet intr-un zambet cald , intelegator , care m-a facut mereu sa ma simt iubita .  Inca imi aduc aminte de vorbele sale dulci :

-Intr-o zi , iubita mea , chiar vei reusi sa inchei acel razboi.

Pe la 6 ani , saream de fericire cand auzeam asta. Dar acum , la 16 , imi vine sa ma dau cu capul de pereti! M-am ridicat de pe … podea (?) si am privit in jur. Nu era nimeni. Just me , myself and I.

-Heeey! E cineva acolo?!am strigat eu .

Liniste mormantala. Vocea mea se auzea ca un ecou intr-o pestera. Perfect! Mi-am lasat mainile sa imi alunece pe langa corp si am facut mutra mea gen :”Mda , normal! Normal ca sunt singura si pierduta in mijlocul necunoscutului! Si asa m-am obisnuit”. Bun , deci ce aveam sa vad eu de acum in colo : ALB! Pe bune ? Nu putea sa fie si el albastru? Am inceput sa ma plimb pe acolo , gandindu-ma ce as putea sa fac pana se intampla ceva . Pana ce mana lui Dumnezeu se intinde si ma apuca , apoi ma ia la el. Eram undeva intre vis si realitate aici. Unde erau ingerii? Diavolii? Ce era aici?! Cred ca albul imi afecta mintea! Am mai pus intrebarea asta de 3 ori…

-Daca am murit , da-mi un semn!

Liniste. Liniste. Liniste. Incercam sa ma calmez , incercam sa pun totul cap la cap , sa vad cum am ajuns aici. Stiam ca Harry murise in bratele mele , ceea ce mi-a determinat o lacrima sa se arate. Dar de atunci? De cand i-am spus ca voi veni dupa el? Ce se intamplase? Ma plimbam prin alb si ma uitam sa vad daca era cineva acolo. Da , normal , cine ar putea fi acolo in afara de … ah , stai ALB! Mi-am ridicat rochia care era prea lunga si am inceput sa alerg cu ea in maini. Atunci am observat ca eram desculta. Alergam … alergam , si era asa de bines a alergi! Ma indreptam spre nicaieri , dar stiam ca e mai bine acolo decat oriunde altundeva. Acel nimic alb a inceput sa prinde forme. Acum era un coridor care cotea ba la stanga , ba la dreapta. Mi-am urmat instinctul si am luat-o spre stanga. Acum , in fata mea se intindea un coridor imens , fata sfarsit. Peretii au inceput sa prinda culoare , totul a devenit viu. Au aparut usi , covoare , parchetul stralucitor si tapiteria rosie. Langa fiecare usa era cate un portret cu oamnei care mie mi s-au parut destul de importanti. Dar nu am bagat asta in seama. Tinteam cu privirea doar usa dubla din fata mea care stralucea mai puternic decat orice felinar din incapere. Acolo trebuia sa ma duc. Acolo imi era locul , stiam asta.

Inainte sa o deschid , am privit-o nesigura. Oare unde ma va conduce? Oare voi fi fericita acolo? Am tras aer adanc in piept si am pus mana pe lemnul ce o bloca. L-am dat jos si am impins usile. O lumina puternica m-a izbit in ochi , m-a orbit. A trebuit sa imi fac  mana streasina ca sa ma uit inainte , dar tot ce vedeam era din nou alb. Din nou alb….

Dar acel alb s-a risipit si in locul lui a aparut un balcon , tot alb, insa in combinative cu un albasru atat de frumos si de stralucitor , ca parca nimic nu putea sta langa el si sa para ieftin. Nici macar cel mai scump diamant. Inaintea mea , jos , sedea Londra , in toata splendoarea ei , pe timp de iarna. Nu ningea , dar erau semne ca ninsese cu cateva ore inainte. Am pasit sfioasa pe acel balcon. M-am impiedicat ca un geniu in rochia mea si era sa ma vars , dar cineva m-a prins de umar si m-a ridicat.

-Ever , draga mea! Ce neatenta esti!

-Mami?

Mi-a zambit. Eram din nou in fata ei , privind-o . Purta exact aceeasi rochie ca si mine , doar ca pe ea venea mult mai bine. Se contura perfect pe corpul ei superb si cu parul ei de culoarea morcovului. Ochii ei verzi emanau caldura in jurul nostru si simteam ca ii fusese dor de mine de la ultima revedere.

-Ai nevoie de ceva , Ever?

A trecut usurel pe langa mine si s-a indreptat spre balustrada , uitandu-se in directia Big Ben-ului. M-am dus si eu la ea si am privit spre Ochiul Londrei.

-Mami … de ce ajung aici cand sunt in cazuri disperate? Ce e aici?

-Aici este primul strat al lumii de dincolo.

-Huh?!

-Adica aici stau sufletele moarte pana ce trec sus , in rai.

-Si cat timp stau aici?

-De obicei pana ce persoana cea mai iubita li se alatura … Aici este exact ca pe Terra. Doar ca de mii de ori mai frumos.

-Ca pe Terra , adica… cu toate continentele , tarile , orasele?

-Da , exact la fel.

-Si tu de ce nu ai plecat?

-Eu te astept pe tine …

-Dar mami , cum explicit ca vin mereu aici?
-Eu te aduc. Vad cand ai nevoie de sfaturi si de iubire si te aduc aici.Chiar imi pare rau de ceea ce s-a intamplat iubita mea…

Am oftat si m-am asezat cu fundul pe balustrada. Imi placea sa ma uit la toate minunatiile Londrei care aratau impecabil aici. Am scuturat din cap , ca sa imi alung gandul despre Harry … ca era mort … ca era si el undeva aici.

-Mami , vreau sa vin la tine! Sa raman cu tine!

-Nu poti , Ever … tu ai un razboi de incheiat , ai uitat?

-Mami … nu vreau sa traiesc in chinuri si durere! Vreau sa fiu fericita cu tine si cu Harry … stiu ca este aici.

-Este. Si asteapta cat este nevoie ca sa vii la el.

M-am pus din nou pe gandit. Mi se parea infricosator faptul ca daca voi muri , posibil ca si ceilalti sa moara , dar macar eram fericiti aici. Nu , locul nostru este pe pamant! Acolo ne-a fost dat sa traim , in pace si armonie , acolo vom trai! Atunci Harry va trebui sa se intoarca!

-Mami … spune-mi ca exista o cale de a-l readuce pe Harry langa noi.

Am zambit triumfator. Cred ca la asta isi dorea ea sa ajung.

-Cat am asteptat sa pomenesti de asta …

-Bineinteles ca se poate. Totul e posibil!

M-am luminat dintr-o data la fata si am sarit direct in fata ei , luand-o de maini.

-Spune-mi cum! Spune-mi cum si voi face tot ce e nevoie ca sa il aduc inapoi la viata!

-Trebuie sa iti vinzi sufletul.

-Sa fac ce?!

-Trebuie sa iti vinzi sufletul acestui taram.

-Cum vine asta?
-Adica , printr-un ritual , trebuie sa iti desprinzi sufletul de corp si sa i-l dai acestui taram. Ii vei da voie sa faca ce vrea cu el. Dar de asemenea , si tu poti face ce vrei cu el.

-Nu suna chiar asa de rau.

-Nu suna , dar este.

-Ce trebuie sa fac?

-Ai cartea din templu , da?

-Da , o am.

-Da-I la capitolul “Ritual” si cauta acolo. Stiu doar ca trebuie sa iti faci un semn langa  ochiul stang si apoi sa adormi sub mirosul florilor de liliac.

-Pot sa aduc si alte suflete cu mine? Nu cred ca ma voi descurca asa de bine singura.

-Da , normal ca poti. Chiar te rog.

-Bine … deci il pot salva! O pot face , mami!

-Sa ai grija unde cauti! Acum este la mana lui Addams , il poate duce oriunde.

-Am eu grija. Dar cu trupurile noastre ce se intampla?

-Trebuie tinute la loc cald.

-Bine , perfect , am inteles!

-Am incredere in tine! Vei reusi! Sa nu uit sa crezi in tine!

Am pupat-o pe mami pe obraz. Era perfect! Puteam face asta! Desi eram cam speriata de acel gand … sa imi vand sufletul? M-am cutremurat.

-Cum ajung acasa?am intrebat-o. Sau , ma rog , in tabara.

-Uite asa!

A pocnit din degete si iar m-am trezit in acel alb profund. Dar purtam rochia mea verde si geaca de piele. In mana tineam bagheta si m-am hotarat sa o folosesc. Dar prea tarziu… deja eram intinsa in pat , cu Rebby langa mine , care plangea si se uita la mine.

-Te-ai trezit?

-Da…

-Stii ca Harry…

-Da , stiu…

-Ever , ce facem acum?

A inceput sa planga si mai tare si mi-a sarit in brate. Mi-am retinut niste lacrimi , dare ram oarecum fericita. Stiam ca exista o sansa de a ma salva.

-S-a terminat razboiul?

-Doar batalia asta…

-Si cati mai aveam intregi?

-14.

-Restul sunt raniti?

-Da , dar isi revin repede. Totusi … Harry.

-Va fi bine. Rebby … stiu ce sa facem.

-Serios?

-Ne ducem dupa Harry!