Un val de umbre
ma inconjura cu fiecare minut care trecea. Facusem cea mai mare prostie din
viata mea. Am fugit intr-o padure plina de spirite stravechi . Puteam sa fiu
oricand atacata de orice fel de creatura , mai ales de chestia aia numita
Sabullterier , care e ca un urs mai mare , dar imprumuta si aspect de feline.
Si era alb. Nu il vasusem decat pe internet , dar totusi… mi-era frica.
Puterile imi scadeau din ce in ce mai mult. Alergam de mai bine de o ora . Nu
stiam unde sunt. Eram pierduta in mijlocul necunoscutului si speram sa gasesc
un raspuns la toate intrrebarile mele ca dupa aceea sa ma pot intoarce in
siguranta la Academie.
M-am oprit. Abia
de reuseam sa respir. M-am asezat in genunchi pe covorul auriu de Frunze ce se
intindea de-alungul padurii. Am privit in gol.
-De ce eu? Am soptit
pentru mine.
M-am intins si am
lasat vatul sa mi se impiedice usor prin buclele roscate. Plangeam . De-ar fi
fost Rebecca aici…sigur am fi gasit o cale de a ne intoarce. Ea stia vraja de
teleportare. Eu nu. Niciodata nu am reusit sa o retin. Si ce bine mi-ar fi
prins acum…
Lacrimile
paraseau una dupa alta ochii mei si se alaturau pamantului , care sclipea la
fiecare atingere. Singuratatea mereu m-a facut sa innebunesc . Dar de data asta
eram calma. Stiam ca voi muri. Nu aveam cum sa supravietuiesc. Parca o si
auzeam acum pe doamna Addams: “Sa crezi in tine ,iubita mea. Oriunde vei ajunge
, tu esti singurul tau prieten .” Ha! Cat de bine juca teatru. Am schitat un mic zambet trist. In
acel moment , my world was crushing. Era ca si cum eu fugeam de Apocalipsa , dar stiam ca ma va ajunge din urma.
Am auzit un
zgomot venind de undeva din stanga mea. M-am ridicat. Tremuram , si mi-am scos bagheta , sperand ca totusi voi avea
sansa de a-mi adduce aminte o vraja de dezitegrare. Dar pana atunci , continuam cu fuga.
Ma indepartam
usor de acel loc in timp ce zgomotul se intetea. Apoi am luato-o la fuga cat de
repde am putut. Din nou. Vantul imi biciuia fata si parca oricat alergam , nu
era sufficient pentru a scapa de pericol.Ma tot rugam incontinuu sa mai traiesc
macar cateva zile. Macar
cateva ore. Macar cateva minute.
Normal , sunt atat de geniala incat am dat cu stangu’in
dreptu’ si am cazut pe drum drept. Bravo , Ever! Am dat puternic cu capul de
pamant, dar pentru ca stiam ca eram urmarita m-am ridicat instantaneu. Am ramas
impietrita uitandu-ma la un tufis care se misca. Mai aveam putin si strigam la
cer: „Rebecca! Unde esti? Ajuta-ma!” Dar era prea tarziu. O puma gigantica a
sarit dintre frunze maraind la mine. Ingrozita , m-am concentrat asupra
baghetei . Speram ca vraja de protectie sa tina si impotriva animalelor
salbatice. Dar in spate am auzit un alt zgomot . Unul mai puternic. Nu puteam
sa ma intorc de frica felinei din fata pentru ca dupa cum ii vedeam pozitia
corpului , imi putea sari la gat in absolut orice moment. Eram disperata. Deja recitam o vraja in
minte…dar apoi am simtit o blana moale cum imi atincea umarul stang. Am privit
inr-acolo. Era… era… era un lup! Unul urias, gigantic! Atunci chiar am urlat.
Am urlat cat sa ma auda intreaga Anglie. Ochii acelui animal imi aduceau aminte
de cineva. Ii avea verzi , la fel ca muschiul de copac. Si cand m-am indepartat
de el , lacrimi i-au aparut , inundandu-i. Se uita la mine. De parca eu puteam
sa il salvez pe el si nu el pe mine.
-Cine esti? I-am soptit.
A marait la mine. M-am speriat si m-am dat mai inapoi ,dar
s-a intors la puma si a atacat-o.Si ce mai lupta crancena intre animale. Felina
si-a infipt coltii in gatul lupului , iar acesta a urlat , pana ce a trantit-o
de pamant. Ea s-a zbatut si s-a zbatut , apoi l-a pus pe el pe jos. Stiti vorba
aia : cu cat sunt mai mari , cu atat cad mai repede. Dar gura lupului era cat
capul felinei . Asa ca a luat-o de cap si a azvarlit-o intr-un copac. S-a dus
la ea, a lovit-o si a lasat-o moarta pe jos.
Eram speriata. Speriata rau. Respiram din ce in ce mai
repede atunci cand s-a intors la mine. Pasea gratios incoace , uitandu-se fix
in ochii mei. Eram absolut speriata si imi venea sa urlu a doua oara. Dar nu
puteam . Cine naiba era animalu’ala? Daca era animal… De ce ma salvase?
A venit in fata mea. Capul lui era la acelasi nivel cu al
meu si ii puteam auzi respiratia. Dar m-am speriat. M-am speriat ingrozitor.
M-am intors si am luat-o din nou la fuga prin padure. Treceam de zeci de copaci
sperand sa scap cat mai repede din raza vizuala a lupului. Dar i-am auzit pasii
greoi cum ma urmareau . Am alergat mai repede. Stiam ca ma va prinde din urma ,
dar eu nu sunt genul care se da batut. Asa ca am continuat sa alerg. Acel
tropait obosit a devenit linistit si acum puteam auzi doar 2 picioare in urma
mea si o voce care ma striga:
-Ever! Ever , gata , opreste-te!
O mana puternica si calda m-a prins de umar si m-a oprit.
M-a tras aproape la pieptul sau si m-a alinat cu o imbratisare calduroasa.
Amandoi am cazut unul in bratele celulalt pe covorul din frunze. M-am uitat in
sus.
-Harry…
-Shhh , linisteste-te , m-a indemnat el.
-Harry… ce … ce naiba s-a intamplat acolo inainte? Unde a
disparut lupul? Tu de unde ai aparut?
-Stai exact in bratele lupului.
M-am retras instantaneu.
-Ce-ai spus?
-Ca stai exact in bratele…
-Nu asta , geniule! Am auzit-o pe asta. Ma refer la … esti
varcolac?
-Nooo , sa stii ca ai
visat un lup gigantic care te-a salvat si apoi s-a transformat in mine.
Eram uda pe fata. Am inceput sa plang din nou. A enspea mia
oara pe ziua de azi.
El mi-a pus mana pe obraz si mi-a sters lacrimile.
-E OK. Gata , s-a terminat totul.
-Crezi?
A oftat.
-Da.
Mincinosul!
-Bine , fie … nu , Ever , nu s-a terminat. Abia acum
incepe….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu