Capitolul II - Never ordinary...

Totul a decurs foarte repede in ultimele ore. Se pare ca aceasta trupa , One Direction , este formata din 5 baieti Liam,Harry , Zayn , Louis si Niall, despre care pot spune ca sunt adorabili. Rebby avea dreptate. Ar fi trebuit sa fiu mai atenta la peretii camerei ei.

Insa era ceva dubios cu ei . Ceva ce nu am putut sa nu observ. Dupa ore , eu aveam pregatire suplimentara de lupte in caz de atac al vampirilor. Adica in caz ca armata adversa ne ataca Academia . Al naibii razboi. Asa a murit si mama la 8 ani dupa ce m-a nascut pe mine. Domnul Lake , antrenorul nostru , l-a adus si pe Liam la antrenamente. Asa am reusit sa descopar ceva mai multe lucruri despre formatie si despre el . Dar a venit un moment in care am auzit:

-Haideti! La lupta!

Ne-am ridicat de pe scaune si ne-am dus in ring unde era si profesorul . Ne-am pus unul in fata celuilalt.

-Bun , copii. Vreau sa fie o lupta dreapta. Stiu ca nu e corect sa il pun pe Liam , un incepator sa se bata cu tine , domnisoara Rose , dar vreau sa vad cat ii mai trebuie ca sa ajunga la nivelul tau.

Eu eram respectata in Academie. Faptul ca un vampir a ars-o pe mama de vie m-a facut sa ma antrenez din greu , zi si noapte si cine nu era prieten cu mine … putea sa isi faca rugaciunea.

-Succes , Liam, i-am urat eu.

-Cred ca tu vei avea nevoie de acel succes.

M-am mirat. Adica , el facea cursuri de Kung Fu sau ceva? Cand profesorul a spus START , totul s-a derulat cu repeziciune in fata ochilor mei.Liam mi-a prins mana stanga si cu o putere inimaginabila mi-a sucit-o. Credeam ca o va rupe , dar mi-a dat drumul imediat , iar eu l-am privit speriata.

-Haideti ,domisoara Rose, striga profesorul. Nu va lasati pagubasa.

Am pornit spre el .Sperand sa iasa ceva , si desigur , imitand stilul de lupta al lui Jackie Chan , m-am rasucit ca sa pot sa il lovesc cu piciorul , dar mi l-a prins , m-a ridicat si m-a aruncat exact in domnul Lake , apoi a sesizat ceea ce a facut si a inceput sa isi ceara scuze.

-Imi  pare rau, nu reusesc sa ma controlez de obicei.

M-am ridicat cu greu , l-am fulgerat cu privirea , si am sperat sa ma insel

-Esti cumva un vampir?l-am intrebat.

-Nu , ce te face sa crezi asta?

-Nimeni , dar absolut nimeni nu a reusit sa ma doboare pana acum. Care e secretul tau?

-Merg la lasa cate 5 ore pe zi in timpul liber…

-Am 52 kg! Nu poti puri si simplu sa ma iei de un picior si sa ma arunci cat-colo daca ai fi un vrajitor normal.

-Scuze…dar cei din familia mea sunt…um , sa zicem , mai speciali.

-In ce sens?intreba profesorul.

-Adica au multa forta.

-Eu nu te cred,i-am reprosat.

Usor , mi-am dus mana la lantisorul de la gat cu pandantivul in forma de cruce si i l-am aratat. Nu s-a speriat . Ba chiar l-a admirat:

-Ever , e superb !

-Nu te sperie?

-Nu , de ce? Ti-am zis , nu sunt vampir.

Am oftat.

-Bine, dar trebuie sa ma inveti cum faci asta.

A ras. Era dulce. Dar nu la fel de dulce ca si cretul , Harry. Am plecat impreuna spre camere.Cand am ajuns in fata usii mele , ne-am oprit.

-Uite , Ever , imi pare sincer rau. Dar eu nu sunt vampir . Sunt un simplu vrajitor puternic.

-Esti Harry Potter?

Iar am inceput sa radem.

S-a aplecat spre mine. Am crezut ca ma va saruta. Dar nu. El doar mi-a soptit:

-La 10 dam o petrecere in camera lui Zayn . Ar fi frumos daca ai veni si tu.

-Deja? Dar e prima zi.

-Si?

-Bine , voi fi acolo.

A zambit smechereste , apoi s-a indepartat de mine. Am vrut sa deschid usa , dar o mana puternica m-a apucat de umar , iar lumina s-a stins. M-am intors ca sa vad cine era , dar nu puteam distinge nimic. Acea mana m-a aruncat in perete si apoi o silueta intunecata s-a indreptat spre mine.Mi-am cautat bageta , dar nu o aveam. M-am panicat. Nu invatasem sa fac vraji doar cu mana. In acea bezna s-a auzit un sasait monstruos. Un vampir! Academia era atacata. A vrut sa ma loveasca . M-am ferit imediat si m-am ridicat. Intunericul cuprindea totul. El avea avantajul. Super! Am simtit cum mi-a prins mainile la spate si cum isi ingrepta buzele spre gatul meu.

Apoi , o lumina albastra s-a aratat de nicaieri. Apoi alta , si alta. Au format o intreaga armata de scantei care s-au repezit asupra creaturii. Mi-a dat drumul si si-a intors capul speriat. In capatul coridorului l-am zarit pe Harry. Avea bagheta mea. Cum naiba ajunsese acolo?

-Ever , vino aici!

Nu mai constientizam ce fac. Am fugit catre el si i-am luat bagheta.

-Unde e a ta? L-am intrebat speriata cat timp vampirul se ridica.

-Eu nu am bagheta.

-Poftim?!

Nu imi venea sa cred. Am vazut totul cu ochii mei . Harry tocmai facuse o vraja de distrugere cu mana , care a dezintegrat complet vampirul.

-Cum ai facut asta?

-Ani de pregatire…cred ca ne putem calma.

Lumina s-a aprins la fel de repede cum se stinsese. Il priveam fix in ochi. Mi se parea oarecum dulce si faptul ca m-a salvat a fost cireasa de pe tort.

-Cum de stiai ca sunt aici?

A pornit spre camera mea si a luat rucsacul aruncat langa usa. A deschis-o si mi-a facut semn sa intru.Am facut intocmai si mi-am asezat pe pat in timp ce el mergea spre birou.

-Ai de gand sa imi raspunzi la intrebare?

-Eram prin preajma si te-am auzit cum strigai.

A schitat un zambet superb. Alb, sincer ,ca nimeni altul. Si-a bagat mainile in buzunarele pantalonilor. Chiar arata ca un pusti normal. Dar stiam ca nu e.

-Nu mai spui nimic?m-a intrebat.

-Pai nu mai am ce…

De fapt , aveam ce. Academia era atacata si noi stateam lninstiti in camera mea ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic?

-Academia nu e atacata,mi-a spus el , parca citindu-mi gandurile.

-Am ridicat dintr-o spranceana.

-Un vampir nu ataca niciodata singur.

-Pai nu era singur. Mai erau alti 3. I-am dezintegrat eu.

-Si cum ai ajuns la mine?

-Te-am auzit strigand.

Am ramas putin pe ganduri. Oare chiar spunea adevarul? In primul rand , nu am strigat. Chiar deloc. Chiar se intampla ceva ciudat aici. El a ras. A dat din cap parca pentru a-si alunga gandurile. Gandurile sale… sau ale mele?