Capitolu IX - Dark Flame...

Eram speriata. Nu doar de faptul ca Sophie era un vampir periculos si de necontrolat , ci de faptul ca ma ura din tot sufletul doar pentru ca prin mine curgea sange de vrajitor. Tot drumul inapoi spre tabara noastra improvizata se uita la mine cu acei ochi superbi  , dar care prindeau mereu culoarea sangelui cand dadea de fata mea. Louis o tinea strans de mana. Era ca si cum daca i-ar fi dat drumul s-ar fi rupt ceva intre ei si am fi murit absolut toti.

Liam si Niall au scos dintr-unul dintre rucsacuri un cort pe care l-au ridicat. Pot spune ca era unul destul de mare pentru ca am incaput toti 7 in el. Cand noaptea a inceput sa straluceasca , Rebecca a facut un foc afara si ne-am pus in jurul lui.

-Mi-e foame, a spus ea. Ahhh , ce mi-as dori acum niste aripioare de dragon de-ale doamnei Mayer.

-Eu as vrea niste morcovi , a spus Louis uitandu-se in sus , la cer si zambind.

-Si mie mi-e foame , a comentat Sophie. Dar eu am pofta de niste vrajitoare tinere.

Eu si Rebecca ne-am luat in brate speriate , cat timp ea zambea aratandu-si coltii.

-Bine , Sophie , acum serios , nu ai vrea sa te opresti?

Harry devenea serios cu fiecare secunda care trecea. Dar pe bune , fata aia parca era posedata. Nu stiu ce se intamplase cu ea , poate c avea si ea tot un trecut tragic , dar nu trebuia sa se comporte in halul asta. Nimeni nu voia sa ii faca rau , atata timp cat ea statea in banca ei si incerca sa gaseasca o solutie despre cum puteam sa plecam cat mai repede de aici. Ca restul dintre noi. Dar ea doar l-a fulgerat cu privirea si era gata sa sara pe el , insa Louis a prins-o repede de mana si a asezat-o la loc.

-Sophie…gata , te rog eu mult , calmeaza-te!

Era ceva ciudat cu ei doi. Oare se placeau?M-am desprins din imbratisarea Rebeccai din cauza curiozitatii.

-Deci voi doi sunteti impreuna?i-am intrebat .

-NU!

Raspunsul a venit foarte repede din partea amandurora , numai ca pe fata lor se citeau expresii diferite. Louis era amuzat , dar ea clocotea de furie si ochii incepusera sa prinda exact aceeasi nuanta de rosu ca mai inainte.

-Binee….Zayn si-a frecat mainile in timp ce se ridica. Ce ar fi sa ma duc sa vanez ceva? Poate un iepuras sau o caprioara…si mie mi-e cam foame.

-Vin cu tine , l-a anuntat Harry. Dar te rog sa ai grija sa nu ma vanezi din greseala pe mine , cum faci mai mereu.

-Cred ca de data asta pot sa disting si eu silueta unui animal aproape mai mare ca mine de silueta unei caprioare.

-Bine atunci.

Harry s-a aplecat usor in fata. La maini au inceput sa ii creasca gheare . Am vazut cum ii aparea par peste tot pe corp cat timp isi aseza usor pe pamant labele din fata. Capul sau , odata sincer si superb, era acum capul unui lup gigantic. A deschis ochii. Erau exact aceeiasi. In fata noastra statea acum un lup cenusiu , patat pe ici , pe acolo cu ceva negru. Si-a scuturat gratios blana si apoi s-a uitat la noi . Atunci am vazut-o. Rana de la gat pe care i-o facuse acea puma cand ma salvase. Era deschisa si arata absolut groaznic. Dar cat timp avea forma umana nu am vazut-o.

-Gata , Hazza , hai sa o luam din loc.

Lupul a pornit spre padure , iar Zayn a disparut dintr-o data , lasand in urma lui un vartej puternic de aer , care aproape a stins focul.

Am ramas tacuti o vreme. Cu totii ne uitam in directii diferite. Ah , ce as fi vrut sa stiu ce gandeau ceilalti acum. Dar eu ma simteam cam ciudat. Capul ma durea ingrozitor de cateva minute si eram cam ametita.

-Ever…hey, esti OK?

Rebecca mi-a pus mana pe umar si apoi a dus-o la fruntea mea.

-Da , sunt bine.

-Nu esti . Arzi! Cred ca ai febra.

Avea dreptate . Chiar aveam febra. Respiratia mi se accelera pentru ca pur si simplu nu mai simteam aerul in jurul meu. Un alt cutremur a lovit pamantul . De data asta a fost unul lung si foarte , foarte puternic. Am cazut cu totii pe spate. Capul imi bubuia. Era ca si cum cineva imi dansa step pe frunte. Mi-am dus degetele la tample si am inceput sa mi le masez. Imi priveam picioarele acoperite de blugii distrusi  in timp ce ceilalti ma priveau pe mine speriati.

Dintr-o data , i-am vazut si pe ei cum isi duceau mainile la frunte . Si pe ei ii prinsese acea durere. Doar ca pe mine parca nu ma parasea. Apoi am auzit vocea … acea voce… cu totii am auzit-o.

-Ever…. Ever….

Vantul parca imi soptea numele. Dar nu era vantul . Era o voce monstruasa. O mai auzisem. Dar nu o mai auzisem atat de plina de ura. Doamna Addams.

-Unde esti…?a intrebat ea.

-Ever! Nu-i raspunde!

Sophie mi-a strigat din partea cealalta a focului. Durerea ma coplesea din ce in ce mai mult. Aveam impresia ca o sa explodez. Dar eu nu eram singura. Stiam ca intrase in mintile noastre si stiam ca nu avea sa iasa curand.

Din foc au inceput sa sara scantei. Apoi a prins viata si s-a lungit sus , sus , aproape atingand cerul . A coborat la nivelul lui initial. Dar nu era acelasi foc. Din interiorul sau , a iesit ea… a iesit doamna Addams. Insa totusi…nu era ea. Era o ceata de foc cu forma ei care ne privea pe mine , pe Rebby si pe Liam.
-Dragii mei..ahh cat de bine imi pare ca v-am gasit. Credeam ca ati murit.

Sophie a sasait la silueta din foc.

-Dispari , Addams! A spus ea.

Silueta s-a intors.

-Ahhh , ati intalnit-o si pe Sophie! Nu imi vine sa cred! Cat de bine ma simt acum. Cu toate ca imi va lua ceva pana voi ajunge la voi.

-Nu vei ajunge la noi ,monstrule!am urlat eu. Nu cat timp suntem impreuna.

-Draga mea , cum ii poti vorbi astfel mamei tale?

-Mamei mele? Eu nu imi amintesc sa fi fost nascuta de un vampir.

Expresia de pe fata ei s-a schimbat. A devenit dura , monstruoasa si a urlat atat de tare , incat totul s-a cutremurat in jur.

-Si ce daca ati aflat ce sunt?! Eu va vreau doar binele! Nu ai nici un drept sa imi vorbesti asa!

-Tu ai omorat-o pe mama! Am vazut ! Se pare ca bagheta pe care mi-ai dat-o tine cu mine , nu cu tine!

Mana silluetei s-a transformat intr-o gheara uriasa. Sophie s-a ridicat si a alergat spre ea , dar focul m-a lovit si a inceput sa ma arda. Acoperita de flacari , in tipetele tuturor, am cazut pe spate si am inchis ochii.

-Ever!

Tot ce am putu distinge in acel haos , au fost vocile lui Zayn si Sophie. Apoi un alt vartej si un strigat puternic de animal. Harry. In mintea mea era lumina. Dar o lumina intunecata. Iar in acolo am vazut o femeie frumoasa , cu par roscat , imbracata intr-o rochie superba , alba . La mana purta o bratara placata cu aur. Statea cu spatele la mine . Abia atunci am sesizat ca ma aflam intr-un balcon.  Privelistea era minunata. Londra , in toata frumusetea ei.

Acea femeie s-a intors spre mine si mi-a aratat un zambet cald. Am recunoscut-o de indata.

-Bine ai venit , draga mea.

-Mami?

-Mi-a fost dor de tine.

A venit spre mine si m-a imbratisat. Am simtit lacrimi cum imi cadeau usor pe obraji.

-Mamii..am murit?

-Nu , draga mea. Esti chiar mai vie ca oricand.

-Atunci…?

A oftat.

-Imi pare rau ca nu te-am putut apara.

S-au auzit niste zgomote puternice si tipetele Rebeccai.

-Au nevoie de tine , mi-a spus ea.

-Ever! Ever!

Rebby ma striga in disperare si o auzeam cum plange.

-Ce sa fac?

-Du-te inapoi , Ever.

-Dar nu vreau sa te las…

-Asculta-ma. Intr-o zi ne vom intalni din nou. Dar pana atunci…ia asta.

Si-a dat jos lantisorul pe care il purta la gat. Pandantivul era absolut superb. Nu era aur si nici argint. Era o stea facuta dintr-un metal mai scump decat oricare altul. Nici pana acum nu am putut sa il retin. Mi-a desfacut pumnul si l-a pus acolo , apoi l-a strans la loc.

-Asta era in saculetul pe care ti l-a dat Harry. Te rog , ai grija de el.

-Dar , mami…

-Si tine minte! Intunericul nu este intotdeauna egal cu raul , la fel cum lumina nu aduce mereu binele.

M-a sarutat pe obraz. Apoi s-a retras incetisor , pana ce acea lume s-a destramat . Se destrama din ce in ce mai mult , pana ce am ajuns in intuneric.

-Ever!

Toti ceilalti ma strigau. Nu am vrut sa deschid ochii , cu speranta ca mama va veni din nou la mine.

O mana calda mi-a atins spate . M-am trezit brusc. Dar nu puteam distinge corpurile celorlalti. Toata viata mea era un tablou alb-negru care nu putea pastra echilibrul. Sophie era aplecata deasupra mea si se uita la gatul meu. Viata a devenit dintr-odata cenusie. Dar mai clara. Totusi , Sophie parea foarte speriata. Nu voia sa ma muste. Incerca sa ma salveze. Si-a pus mainile pe pieptul meu si am simtit o durere ingrozitoare. Dar nu am tipat. Am ramas nemiscata , uitandu-ma in gol , pana ce ochii mei au dat de cei ai lui Harry. Erau inundati de lacrimi si buzele sale mimau cuvinte pe care nu le puteam distinge. In schimb ii auzeam pe ceilalti.

-Ever! Ever, revino-ti!

-Nu are cum! Nu vedeti  ce are pe piept?

-Nu poti face nimic , Sophie?

-Ba pot , stati doar sa vedeti.

M-a apucat de mana. A inchis ochii si a inceput sa recite ceva intr-o limba pe care nu am recunoscut-o.

-Inchide si tu ochii , mi-a spus ea.

I-am inchis. Durerea pe care mi-a provocat-o a fost groaznica. Dar intr-un fel , a fost buna. Am simtit ceva de pe pieptul meu cum se inchide si cum pot respira in nou. Respiram bine. Respiram ca inainte. Ma simteam ca inainte. Asa ca am deschis ochii. Vedeam bine din nou. Toate culorile de pe hainele Rebeccai  mi-au sarit direct in privire.

-Ever…esti bine?

Niall era spiridus din nou.Se urcase pe bine si ma tragea de mana. Degetele lui micute imi gadilau pielea.

-Cred…ca da…

-Cu placere, mi-a spus Sophie indiferenta si mi-a dat drumul la mana inainte sa se intoarca pe calcaie si sa se duca langa Louis.

-De ce ma doare pieptul in halul asta?

Vocea imi tremura. Chiar atat de speriata eram?

-Ever…ai ars.

Liam a venit langa mine . Se uita cu privirea pe care foarte putini sunt in stare sa o faca cu adevarat. O privire speriata, terifiata. O privire careia ii pasa.

-Am ars?

-Da , dar dupa ce doamna Addams a disparut…in locul arsurii ti-a aparut pe piept o rana ca si cand te-ar fi zgariat Sabullterierul.

M-am ridicat in fund si i-am privit pe ceilalti care se uitau la mine ca si cum as fi inviat din morti. Pai sincer…chiar asa era. Oarecum. O vasusem pe mama. Dupa opt ani , o mai vazusem o singura data.Imi va fi dor de ea.Totul parea asa de real acolo , pe acel balcon. Si apoi mi-am amintit…lantisorul.

Mi-am deschis pumnul. Era acolo.

-Nu pot sa cred…am soptit.

Harry s-a postat imediat langa mine.

-Cum a ajuns la tine? Credeam ca l-ai lasat in camera…

-Um …eu , nu prea stiu.. nu mai stiu aproape nimic. Dar stiu ca asta a fost al mamei. Cum a ajuns la tine?

-Iti voi spune mai tarziu. Acum trebuie sa plecam de aici.