Capitolul XXXVI - Narnia

-HOLLY FUCK!a urlat Rebecca venind in spatele meu.

Am strans din dinti si mi-am inclestat pumnii. Am privit-o cu multa ura , sperand sa inteleaga din otrava care curgea prin mine sa ii dea drumul mamei. Si ea se uita la mine cu la fel de multe sageti otravitoare. As fi vrut sa o pot lua de o mana si sa arunc cu ea cat colo. Si eram gata sa fac asta , dar m-a oprit strigatul lui Sophie si faptul ca avea sa lesine daca Niall nu o prindea de umeri.

-T-tati?a intrebat ea.

-Ce ma?

M-am intors la ea si i-am dat o palma peste fata.

-Ce tati visezi , Sophie?

-T-tati…

Tata lei? Mi-am indreptat din nou privirea catre ceata uriasa de vampiri care se intindea in fata noastra pe mai putin de 500 de metri. Langa Addams , la dreapta ei , statea mama , tinuta strans de o mana de Joel , parand speriata , batuta … mai mult moarta in acest taram. Iar in stanga ei , tinut de Louis , statea un barbat japonez. Nu i-as fi dat mai mult de 20 de ani , dar stiam ca e vampir.Semana asa de bine cu Sophie … aceiasi ochi , aceeasi culoare a pielii. Atunci m-am intrebat cum de semana si cu mostrul ala? Nu imi puteam da seama , totul era mult prea confuz. Si nimeni nu vorbea. Se auzeau doar scancetele lui Sophie . Plangea incontinuu si eu ma intrebam de ce nu zice nimeni nimic sau de ce nu face nimeni semn sa fim atacati.

Am luat-o pe Rebecca de mana , pentru ca fara ea nu eram in stare de nimic. Trebuia sa o stiu langa mine , sa ma simt in siguranta , pentru ca stiam ca daca era ea prin preajma … nimic nu ma putea atinge. Chiar daca in acele moment tremura de parca o electrocuta cineva.

-Lasa-i pe Harry si pe Louis sa vina inapoi cu noi! Si pe ceilalti care nu au ce cauta aici.

Pe Addams a busit-o rasul. Nu stiam ce era de ras , probabil ca atitudinea mea de copil prost , sau felul in care aratam atunci…mi-am lasat privirea in pamant.

-Las-o pe mama sa se intoarca , am izbutit sa spun.

Atmosfera s-a linistit , intrand in joc spirite incinse , groaza …

-Ti-ai permis sa ceri voie unui spirit cu adevarat mort sa iasa din acest taram?a intrebat ea.

-Da , mi-am permis. Si o sa fac tot ce e posibil ca sa te vad moarta pe tine in locul ei!

-Succes!mi-a urat ea facandu-mi cu mana.

Siluetele care erau in fata noastra dispareau usor … deveneau transparente.

-Nu! Tati!a urlat Sophie alergand spre corpurile care se dizolvau in aer…

Dar cand a ajuns langa ele , nu mai erau. S-a pus in genunchi si a inceput din nou sa planga. Ce-i drept , si mie imi venea sa plang. O pierdusem pe mama pentru a doua oara. Dar trebuia sa fiu puternica , eu eram aleasa. Eu trebuia sa le dau lor lectii despre putere si mai stiu eu ce. Asa ca m-am dus la ea si am luat-o in brate. Acum incercam sa fiu o prietena buna. I-am mangaiat parul moale , spunandu-I ca totul o sa fie bine. Dar ea nu mai putea ingana decat “tati …tati”.

Ceilalti se uitau in jur. Habar nu aveam dupa ce , cred ca admirau peisajul mostruos. Adica eram in fata unui conac bantuit , mai era si noapte si de-asupra noastra un copac isi falfaia crengile incontinuu. M-au apucat frisoanele si am ridicat-o de pe jos. I-am sters lacrimile cu degetul mare si am inbratisat-o iar. Ea m-a strans puternic si a inceput sa planga din nou zgomotos.

-Gata , Sophie , o sa fie okay. Ii vom salva. Pe toti.

-De ce Louie nu a zis nimic? De ce?!

-Posibil sa fi avut mintea controlata , sti bine ce influenta au.

-Sau , s-a bagat Liam , sau pur si simplu te uraste cu adevarat si vrea sa te vada moarta.

Sophie si-a revenit imediat. A ajuns langa Liam in mai putin de o secunda , l-a luat de camasa si l-a ridicat cu o singura mana.

-Nu ma ajuti , genius!i-a spus ea.

-S-scuze … te rog sa ma pui jos , fac orice.

-Sophie , lasa-l.

Rebby s-a dus la ea si a apucat-o de umar , in timp ce ii dadea drumul lui Liam.

-De ce stam aici?a intrebat. Hai sa ne miscam. Aveti idee incotro au luat-o?

-Nu stiu asta , dar stiu ca au lasat in urma chestia asta … harta asta , a spus Niall si a venit langa mine dandu-mi in mana o foaie mare.

-Harta?

Am despaturit-o si m-am uitat atent in ea. Okay , asta numai harta normala nu se putea numi. Mama a spus ca lumea de dincolo este exact ca lumea noastra. Atunci de ce in Nordul ei scria “Narnia” , undeva in jos “Wonderland” si o insula se numea “Never Neverland”?! Astea erau taramuri din povesti. Noi nu traiam intr-o poveste in acel moment.

-Um … Niall , unde ai zis ca ai gasit-o?

-Pe jos , acolo , in locul in care statea Joel.

-Daca e falsa?

Fara sa imi dau seama , ceilalti s-au strans in jurul meu si si-au bagat si ei ochii in acea harta.

-Nu cred ca e falsa. Nu ar avea de ce sa fie falsa , a spus Liam.

Ne-am uitat la el si ne-am dat ochii peste cap. Nu avea de ce sa fie falsa?! Serios?! Noi eram in cautarea unor suflete moarte ca sa le aducem la viata , urmariti de cel mai puternic si mai malefic vampir din toate timpurile , care vezi Doamne! Ne-a lasat ca prostu un indiciu genial!

-Ce?! Se poate.

Am dat din cap si m-am uitat iar in harta.

-Pai … eu zic ca suntem aici , a aratat Sophie pe harta spre Hogwarts.

-De unde si pana unde , genius?! Suntem langa un conac!

-Uita-te mai bine la acest “conac”.

Mi-am lasat mainile cu harta in jos si am privit din nou acel conac. Nu mi-a venit  sa cred. Chiar era Hogwarts. Mi se parea mie interiorul cunoscut … si faptul ca tablourile se puteau misca…

-Buuun!a strigat Rebby! Poate il intalnim pe Harry Potter! Sper sa fie la fel de frumos ca Daniel Redcliffe.

Liam s-a uitat urat la ea , iar aceasta l-a impins in joaca. Au inceput sa rada amandoi si s-au apucat de giugiuleala , cat timp noi , restul , sufletele unor oameni normali , ne uitam in continuare.

-Unde crezi ca s-au dus?a intrebat Niall.

-Eu cred ca in Wonderland.

-Nu crezi ca totusi , s-au dus si ei intr-un loc mai semificativ?
-Gen?

-Gen Half-Blood Camp.

M-am uitat la vest de Narnia si am zarit campia. Mai mult ca sigur ca acolo s-au dus pentru ca nu vad de ce sa se duca in tari care reprezentau binele. Asta ar fi fost o porcarie.

-Bun , atunci … hai spre nord-vest.

-Si de unde sa stim noi care e nordul si care e vestul? Sau mai rau , care e nord-vestul?!

-Uita-te la muschii copacilor. Ei stiu cel mai bine.

Sophie s-a dus catre cel mai apropiat copac si l-a inconjurat ca sa gaseasca muschi.

-In colo!a facut ea semn spre dreapta noastra.

-Acolo e nord-vestul?

-Nu , acolo e nordul!

-Pai si nord-vestul?!

-Voi chiar vreti sa ma chinuiti , nu-I asa?!

M-am dus langa ea si m-am uitat la muschii copacilor. Bun , nordul era unde zicea ea , si nord-vestul trebuia sa fie undeva prin fata noastra.

-Inainte , camarazi!am spus eu si m-am chinuit sa intru in padurea care se intindea mare si gratioasa in fata noastra.

-Stahahai!!a spus Rebby. Nu am incredere in tine! Sa vina altcineva la conducere , va rog.

Am plesnit-o usor peste fata si am tras-o de mana.

-Sa ne continuam drumul!am urlat eu.

Ceilalti s-au tinut dupa mine si am pornit , din nou , spre locuri necunoscute.

-Ever , look out!

M-am lasat la pamant si am trecut printre picioarele dragonului. Am luat bagheta Rebeccai care era acum o sabie si am incercat sa ii tai solzii de aur. Dar nu s-au taiat , pentru ca erau cu adevarat din aur. Asa ca mi-am primit o gheara peste fata si am fost aruncata intr-un copac. Corpul ma durea ingrozitor si imi simteam sangele cum ma paraseste incetisor. Bestia se apropia de mine cu pasi mari si greoi , gata sa scuipe asupra mea mult , mult foc. Dar apoi am simtit o mancarime pe la nas si mi-am dus mana la gura.

-HAPCIUUU!!!

Stranutul meu a fost puternic , la fel ca o vijelie. Fir-ar ea de alergie la dragoni! Dar in acel moment era chiar buna , eficienta. Pentru ca s-a format o tornada care a luat pe sus dragonul.

-Liam , acum!am strigat eu ridicandu-ma.

Liam a sarit la cer , cu sabia lui in mana , exact langa dragon. A recitat o vraja si i-a taiat capul , care a cazut peste Niall si l-a daramat.Acesta a tipat si a inceput sa se zbata pentru ca acei solzi erau chiar gretosi … aur unsuros , parca era mazga pe deasupra lor.

-Dati-l jos! Luati-l de pe mine!

Sophie s-a dus la el si l-a luat , apoi l-a aruncat in bratele mele. M-am cutremurat si i-am dat drumul , apoi m-am dus la ei ca sa ii ajut sa ridice ranitul.

-Esti bine?l-am intrebat.

-DA!

-Nu , serios , esti bine?

-Da , Ever , sunt perfect.

-Nu mai vreau inca unul! E al 5-lea monstru cu care ne batem de cand am ajuns in padurea asta!se plangea Rebby dand cu piciorul in pamant.

-Zi mersi ca nu a fost iar un sarpe mutant , am zis incercand sa respir normal.

M-am aplecat si mi-am pus mainile pe genunchi. Nu mai aveam aer. DIN NOU!

-Dar tu , Ever? Tu esti bine?

-Aproximativ. Stiti ceva , hai sa o luam din loc. Nu ma simt bine aici.

Mi-am revenit in pozitia normal si m-am dus spre Rebby , dar mi-a fost taiata calea de corpul dragonului care a picat exact intre noi. Am tipat si mi-am dus mainile la ochi , apoi m-am intors in directia opusa.

-Liam!

Eram nervozata rau de tot. Dupa ce ca in aceste 3 zile ne luptaseram cu 5 monstrii…Cu un grifon , cu un sarpe mutant , cu un soarece urias si cu un urs care era mai mult puma , plus dragonul asta , mai si cadea corpul lui intre noi.

-Scuze , nu am vazut unde cade…

-Hai de aici , va implor , ne-a spus Rebby aproape cazand in genunchi.

-Incotro , sefa?a intrebat Sophie.

-Inainte.

Am luat harta de pe jos si am pornit inainte … inainte si tot inainte.  Chiar voiam sa ajungem mai repede in campia aia , sa ii salvam pe toti si sa ne intoarcem acasa. Atunci mi-a sarit o piulita in  cap. Cum ajungeam acasaa? Nu , nu trebuia sa imi ocum mintea cu asa ceva acum … trebuia sa ma concentrez pe drumul nostru. Tot inainte…

Priveam in gol. Nici macar nu cred ca mai constientizam drumul.Cand ceilalti ma intrebau “incotro” , eu le ziceam “tot inainte”. Desi nu prea mai eram sigura. Mintea imi statea numai la Harry si la faptul ca am fost atat de poasta incat sa ma las pacalita de un alt baiat pe care il cunosteam doar de cateva zile. Imi aminteam felul in care ma lua mereu in brate … bataia noastra cu perne , absolut totul! Stiam ca el ma iubea , chiar sip e taramul acesta unde era doar un simplu suflet amarat in cautare de ajutor. Veneam eu la el … eu. Si eu il iubeam. Din toata inima.

Si mergand asa in fata , fara sa fiu atenta , am intrat cu capul intr-un indicator.L-am luat in brate in rasetele celorlalti si apoi m-am indepartat incercand sa imi revin.

-Half-Blood Camp nu e pe indicatoarele astea , a spus Sophie.

M-am uitat din nou pe harta.

-Hai atunci sa urmarim cursul de la Dragon Alley , uite , trece exact pe langa campie , i-am aratat eu.

-Atunci … hai acolo.

Am luat-o la stanga pe un drum pietros care imi amintea tot de ferma matusii Rebeccai. Eram asa de mici si de naive. Si mamele noastre au fost cele mai bune prietene in tinerete si , pe cand mama traia , obisnuiam sa mergem impreuna la matusa mamei Rebbecai , Alle , care cred ca se presupunea ca e matusa si pentru ea . Avea o ferma mare , superba , unde locul meu preferat era grajdul de cai si copacul din fata casei. Daca nu ar fi trebuit sa intram in Academie , as fi ramas acolo pe veci. Mi-ar fi placut sa traiesc la tara.

-Ever , unde suntem?am auzit-o pe Sophie dupa cateva ore de mers.

-Cum adica unde suntem? Pe drum , nu e logic?!

-Nu , nu e deloc logic , uita-te putin in fata!

Desi acolo m-am uitat pana acum , nu am zarit castelul sclipitor care se inalta pe un munte micut de pe o insula in fata noastra. Era clar placat cu aur , stralucea foarte tare , mai tare decat soarele , asa ca am fost nevoita sa imi fac palma streasina la ochi ca sa ma pot holba la el. In jurul lui era padurea din care noi tocmai iesiseram si ca sic ale de trecere pana la poarta sa , era un podulet micut.

-Ever , pe bune acum , unde suntem?

Mi-am bagat iar nasul in harta. Nu scria de niciun castel pe Dragon Alley. Doar nu eram ….

-Haai inauntru sa intrebam …

Au oftat toti si s-au luat dupa mine pe acel podulet. La poarta gigantic stateau doi minotauri cu arme ciudate in mana …nu pot spune ce sunt , niciodata nu am putut spune ce sunt , dar le-au indreptat spre noi. Si m-am si rugat sa nu fie ce cred eu.

-Cine sunteti?ne-a intrebat unul.

-Um … eu sunt Ever Danielle Rose , iar ei sunt …

-Ever Danielle Rose?

-Da…

Si-au retras armele si au facut o placaciune , apoi au deschis portile castelului si ne-au condus in curtea interioara.

-Bine ati venit in Narnia , majestate.

Ne-am oprit cu totii din mers si ne-am intors spre minotauri , dar nu am scos niciun cuvant. Si m-am rugat sa nu fie Narniaaaa!!!!! In mintea mea deja o auzeam pe Rebby cum urla la mine.

-EVER!am auzit-o langa mine.

Am strans din buze si am incercat sa ma calmez.

-S-suntem in…,am inganat eu.

-Haide , Ever , spune-o! Suntem in Narnia!